Maria-Lucreţia, studentă la Facultatea de Litere este una dintre tinerii iubitori de literatură, de limba română şi poezie, în special. Scrie poezie. Îi place şi îşi aşterne gândurile pe hârtie, în versuri, încă din perioada liceului.

Momentele de bucurie sau tristeţe din viaţa ei sunt mereu marcate prin mărturisiri, transformate mai apoi în poezii.

Scriu fie cînd inima mi-e cuprinsă de o bucurie foarte mare, fie cînd simt că mă cufund în tristețe. E o mărturisire pe care mi-o dăruiesc mie însemi.”

Nu s-a gândit până acum ca cineva să îi citească poeziile sau să le publice. Nu are o ţintă anume spre care să-şi îndrepte privirea, ci îşi urmează pasiunea:

Transmit ce simt atunci, în mod deosebit, trăirile ființei aflate în căutarea sa

Maria, a fost de acord să ne împărtăşească şi nouă una dintre trăirile sale exprimată în versuri.

16121889_749966935172554_1545659236_o

Tăcere”

„Pleoapele mi se închid greoi de dor și de oftare

Mă așez fără de voia-mi la tîmpla vremii-ndepărtate.

Ceva s-a rupt din mine, acolo în adîncimile simțirii.

S-a risipit ceva într-o ne-știre dinlăuntrul meu.

Să fie un (ne)cunoscut rupt din ființă?

Să fie o ne-liniște de existență?

O ne-cunoaștere stă aprig să-mi răspund.

Îmi iau cu teamă inima în pumnii strînși…

O inimă nemîngîiată și rugîndă.

Chiar ea.

O inimă din așteptarea tăcută a iubirii.”

 

Poezie: Maria-Lucreţia

Publicat de Adina Pentiuc

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *