15969922_311872519209483_971784346_nCuleg raze de lumină
le pun în palmă
noaptea, între linii mă vor gâdila
sunt avidă să le simt atunci când
insomnia mă cuprinde,
sufletul mi se desprinde,
se rupe cu tot cu amintiri,
erosul şi thanatosul dispar
şi-mi lasă doar o nebuloasă
un pur şi simplu neant
în mijlocul pieptului.

Suflă brutal un muson
prin capilare şi neuroni
îmi răscoleşte fiinţa şi nefiinţa
ce va să vină…
Dacă nu mai am esenţă, exist?
Dacă exist, sunt?
Cine sunt?
Măcar se defineşte acest “sunt”?

Unde să mă mai ascund
de teroarea timpului
care mă striveşte,
care mă sufocă:
“Nu ai timp să culegi Soarele!”?
Atunci, pentru ce am timp?
Mă smiorcăi pentru necuvintele spuse
care mi-au înlănţuit creierul
de-angoasa unei lumi străine
de imaginaţia mea…
Cât să mai sper că noaptea se va termina
cu un fascicul de lumină palpitând
înăuntrul irisului meu, dis-de-dimineaţă?
Luaţi omului speranţa şi va rămâne cu…
…nimic…
Un nimic- dictator
pe care nu-l percepem,
orbim deoarece ne complacem în orbire
orbim deoarece nu vedem
ce se-ascunde în spatele zilei de azi, de mâine, de ieri…
… nimic?…

Trăim ca să murim, când, de fapt
nici nu ştiu dacă merită să trăim
în vreun fel care ne-ar putea
şlefui o clipă de fericire…
Care fericire? Ce e fericirea?
O absurditate care se-nvârte paranoic
prin sufletele umane
smulgând carne,
anihilând dorinţe,
stupefiind vieţi
deoarece EA nu există,
dar NOI existăm.
Noi putem fi fericirea
cea de toate zilele
de ieri, de azi, de mâine
cu-n sinidisis gol
şi irişi plini de lumină
şi ieri şi azi şi mâine
şi când uităm cum se visează
nopţile, furate de insomnii…

Fericirea suntem noi;

Tu ce eşti?

 

Poezia „Ars Poetica/ Carte de rugăciuni” îi aparține Anei Grecu, o tânără pasionată de literatură și care prin poezie nu face altceva decât să-și transpună sentimentele și trăirile. Are și un blog pe care scrie (Senzația unui volvox), iar asta îi ocupă aproape tot timpul.

Publicat de Călina Iov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *