În romanul ZENOBIA de Gellu Naum apare construită o poveste provocatoare, inedită, nemaiîntâlnită în literatura românească, în care se regăsește suprarealismul precum într-un poem de iubire.

 „Zenobia” calina-ioveste o carte perfectă pentru zilele ploioase, e genul de lectură care te face mai deschis și mai conștient despre iubire și sentimente. Nu e doar un roman, e un joc al cuvintelor.

E poezie, perfecţiune, frumuseţe, realitate, vis. Până la urmă, rămâne cel mai frumos roman de dragoste din literatura românească.

            Cartea, asemeni unui “pohem de iubire” reflectă o căutare inițiatică, neobișnuită a fantasticului, a sentimentelor de a defini realul specific operei naumiene.

Am să viermuiesc singur, am să umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtând în mine imaginea ei aproape leşinată pe care o iubesc neînchipuit de mult, am să-i vorbesc, în gând, prin păduri şi prin gări, am să-i fac patul în mine, s-o culc, în fiecare seară, s-o învelesc în cârpe, voi știți foarte bine câte cârpe poartă în sine fiecare dintre noi și câți dorm înveliți în ele, în fiecare dintre noi, și ea n-o să-mi răspundă niciodată pentru că n-o să mă audă când o să-i spun nani-nani, pentru că acolo, în mine, în cârpele din ea, are să-l învelească pe iubitul ei care o va purta învelită în cârpele din el și o va legăna și îi va spune nani-nani și așa mai departe; iar eu am să plec singur, cuminte și palid, și voi o să mă duceți în voi, nu-i nimic, așa a fost să fie…”.

Fragmentul face parte din primul capitol, intitulat „Mlaştinile”. Cartea cuprindecalina-iov șapte capitole, care pot fi citite pe nerăsuflate.

            Romanul te captivează de la început până la sfârșit. Povestea lui Gellu Naum, a mlaștinilor, iubirea pentru Zenobia, casa domnului Sima este într-o perfectă concordanță cu realitatea suprarealistă. Pe lângă ficțiune, romanul reușește să te domine, poveștile spuse de Naum pot surprinde pe oricine.

Prea multe lucruri ne solicită și, dat fiind mecanismul echivoc al solicitării, prea multe cuvinte se îngrămădesc să le cuprindă, să le ascundă în labirintul lor inutil și înșelător – de aceea poate că, pe alocuri, am să spun ce nu trebuie spus”.

 

 

Recenzie: Călina Iov
Foto: Anamaria Maxim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *